Sunt romancier si am o situatie inedita de prezentat publicului romanesc: am debutat direct in franceza cu un roman, ceea ce inseamna ca cineva m-a tradus direct din manuscris. aici e linkul: http://www.le-present-litteraire.com/auteurs/cristi-lavin.html Daca stii franceza, pot sa iti trimit gratuit romanul in franceza. O prezentare a evenimentului si/sau o recenzie a cartii m-ar ajuta, multumesc! Trimite-mi linkul (cu respectiva recenzie) de pe site-ul tau, pentru a-l traduce in franceza si a-l oferi astfel si publicului francez.

Uite VEVERIŢA!

Mă plimbam prin parcul Herăstrău şi ce văd? Un ghem de blană încurcându-se printre picioarele trecătorilor. Va las pe voi să decideţi dacă asta nu e un fel de mană cerească pentru nevrozele noastre... Urmariti va rog filmul:
http://www.youtube.com/watch?v=laFKnxzooAw

Omagiu Michael

Poliţia călare la statuia Michael Jackson din Parcul Herăstrău.

Recent, în parcul Herestrău şi la mall, am fost martor la nişte manifestări în memoria lui Michael Jackson. Tineri cu talent artistic au încercat să insufle şi altora admiraţia pe care o poartă idolului lor, chiar postmortem. Ambiţia lor, munca lor în echipă, mobilizarea lor păreau nişte stropi efemeri de rouă, care vor dispărea când aceste vlăstare tinere se vor maturiza. Sau poate că nu. Timpul ne va da un răspuns...

Sunteţi invitaţi la spectacol! mai multe fotografii şi filmuleţe realizate de mine personal v-ar putea reda ceva din atmosfera entuziastă şi totuşi alienată care le-a fost transmisă de soarta paradoxală şi încheiată tragic a megastarului.

FILME:

http://www.youtube.com/watch?v=ZXlQsh3oSvg&feature=youtube_gdata

http://www.youtube.com/watch?v=1LHkBc5QqCU

CE MAI E NOU PRIN CENTRU

UN NOU TIP DE PEŞTI DE ACVARIU

La magazinul Orange aveau un acvariu nu cu nişte xifori şi caraşi, ci cu nişte Nokia şi LG. Prima oară am crezut că sunt noile modele de mobile waterproof, dar era doar o reclamă la a-ţi asigura mobilul contra micilor accidente -  cum ar fi sa-l scapi la mare în apă.

UN NOU TIP DE MAŞINĂ

Mai nou, nu se mai parchează Loganuri şi Mercedesuri, ci tei şi paltin. Creanga din imagine e parcată regulamentar şi poate transporta până la 500 de pasageri tip vrabie. Cu condiţia ca vrăbiile să o împingă până o bagă în viteză.

 
 

UN NOU TIP DE PITIC DE GRĂDINĂ

Noii pitici de grădină sunt mai puţin drăgălaşi, au în loc de toiag direct o bâtă ridicată. Sunt ideali pentru intrările de la vilele somptuoase de pe Lascăr Catargiu, unde hoţii au sigur ce lua. Dacă hoţii n-au venit cu levierul de acasă ca să forţeze uşa, pot împrumuta bâta de la Neanderthal-ul de lângă uşă, cu condiţia să nu fie proprietarul, ci doar statueta acestuia, un fel de copie fidelă a lui.

Concertul din parcul de la Universitate

În fiecare sâmbătă şi duminică are loc în parcul de lângă Spitalul Colţea, lângă gura de metrou, un concert în aer liber. Repertoriul cuprinde arii celebre, valsuri, polci şi marşuri. Locul e ticsit de lume, semn că organizatorii au avut fler.

De când a fost amenajat, părculeţul e un colţişor dichisit, dar abia acum prinde viaţă, cu reflectoare şi mii de waţi, lumea venind şi pentru decorul inspirat.

Desigur, zgomotul infernal al celei mai mari intersecţii din Bucureşti care e doar la 20 de metri de scenă nu ajută foarte mult la recrearea atmosferei "la Belle Epoque", dar asta e!, trebuie să te obişnuieşti cu acest mix creat de cel mai tare DJ: Timpul.


Unii profită de umidificatoarele artificiale instalate de Primărie şi încearcă să se creadă într-o perdea de ceaţă provocată de o cascadă.

Dacă vreţi să auziţi cum sună o piesă muzicală, am postat una pe Youtube:

http://www.youtube.com/watch?v=oVOV2gkJkb8&feature=youtube_gdata

Unde îşi fac ciorile cuib

Aveti pe Youtube imaginile edificatoare:

http://www.youtube.com/watch?v=mM0lV7Q66-Q

Ciorile nu se mai mulţumesc să stea în vârful copacilor, ci vor acum cu orice preţ să-şi mute cuibul în vârful zgârie-norilor. Nimeni nu le vânează pe aceste clădiri de oţel şi sticlă, deoarece acolo se vânează doar banii, iar lumea dinăuntru e prea puţin atentă la peisaj, cu ochii în ecranul computerului.

P.S.: eu am făcut filmuleţul, e vorba de clădirea cea nouă de lângă Circul de Stat Bucureşti

La clarvăzătoarea care a ajutat la cazul Elodia

Cu atâtea nevroze provocate de oraşul care i-a înnebunit pe toţi, mai trebuie să mergi şi la bioenergetician. Eu n-am dorit să merg la unul oarecare, ci la o celebritate în materie: Ildiko Balmuş. Doamna Balmuş, în caz că nu aţi urmărit OTV sau presa scrisă, şi-a început cariera copilă fiind. Pe când Ceauşescu nu făcuse cunoştinţă cu gloanţele, iar cei care au apucat acele vremuri cunosc bine acest amănunt, se întrerupea curentul foarte des, din motive de economie naţională. Bineînţeles, se întrerupea seara, când aveai nevoie de lumină. Totuşi, deşi micuţa Ildiko era surprinsă de pana de curent exact când îşi făcea lecţiile, ea nu se întrerupea din studiu. Fiind conştiincioasă, nu dorea să facă o pauză de la scris şi îşi continua munca ei de şcolar, chiar şi în cea mai deplină beznă. Părinţii se cruceau că fetiţa lor poate vedea mai bine ca o pisică pe întuneric şi au dus-o imediat la doctor, crezând că e ceva în neregulă cu ea. Apoi, în localitatea ardeleană a avut loc o crimă, iar Ildiko s-a dus din proprie iniţiativă la poliţie şi le-a spus cine e criminalul, respectiv nepotul victimei. Cei de la Secţie au crezut în primul moment că micuţa ar avea vreo implicare în crimă, din moment ce ei nu dezvăluiseră nimănui despre întâmplare şi, deci, nicio persoană nu ar fi trebuit să fie la curent cu evenimentul. Dar s-a dovedit că Ildiko avea dreptate, nepotul fiind criminalul, el  recunoscându-şi până la urmă vina. De atunci, autorităţile comuniste au apelat de nenumărate ori la ea, ca la un oracol, solicitânu-i să le spună cine e criminalul, ca la un roman de Agatha Christie la care citeşti doar finalul, munca organelor de anchetă simplificându-se enorm, căci ştiau că fata nu dă greş. Dar, în loc de recompensă, Ildiko era ameniţată că dacă nu colaborează cu poliţia va fi aspru pedepsită. Dar micuţa prezicătoare avea o predilecţie în a face bine, dovedind şi mai târziu acest lucru, când s-a implicat din datorie civică în dezlegarea enigmei ţesute în jurul dispariţiei Elodiei, unde a ajutat la descoperirea uniformei pătate de sânge a soţului poliţist, bănuit că şi-ar fi omorât soţia. Soţul a negat că el şi-ar fi aruncat uniforma în acel loc, pretinzând că cineva din familie a încercat să-i însceneze ceva. Important e că era uniforma lui, iar Ildiko a indicat precis locul unde se afla, respectiv într-o râpă dintr-o pădure, unde nu ar fi descoperit-o nici dracul. Mai departe enigma legată de cazul Elodia îşi urmează cursul, căci Ildiko are familie, patru copii şi, vă daţi seama, nu-şi poate risca siguranţa personală luptând singură împotriva mafiei din această lume.

Eu m-am simţit mai bine şi numai strângând mâna acestei Agatha Christie autohtone, care nu are nevoie de imaginaţie pentru a-şi scrie romanele, ci de o capacitate pe care niciun scriitor de romane poliţiste n-o posedă şi anume CLARVIZIUNE.  

Dreptul celui care ţipă mai tare

Dacă nu ştiaţi, dreptul celui care ţipă mai tare a funcţionat pe vremuri în Sparta. Se considera că avea dreptate cine îşi forţa plămânii mai tare, tranşându-se astfel litigiul în favoarea respectivului. Se pare că oraşul a devenit o junglă şi nu degeaba copiii sunt lăsaţi să se deprindă de mici cu dreptul antic. 

În parc, mai deunăzi, doi bebeluşi, amândoi băieţi, cu gena concurenţei în ei, îţi zburleau părul de pe spate cu zbieretele lor, de credeai că s-au rănit şi trebuie să chemi Salvarea. Ei, de fapt, se jucau, încercând să se întreacă într-un concurs de cine ţipă mai tare. Vârsta angelică are azi rolul de a nu mai fi angelică şi de a-l pregăti pe individ pentru maturitate, care este un iad pe toată linia. Puteţi urmări concertul Pavarotti versus Carrera pe Youtube:

http://www.youtube.com/watch?v=jPiC4ds5oSw

Oraşul ne-a răpus pe toţi, inoculându-ne nevroza odată cu laptele matern!

P.S.: eu am făcut filmuleţul, sub privirile admirative ale părinţilor:)))

  

Toboşarii vin miercurea

Zi explozivă în Parcul Circului, unde în fiecare miercuri pe la ora 18 are loc un festival gen Flower Power. Ideea e că trebuie să vii cu buletinul. De ce? Laşi buletinul şi primeşti o tobă. Astfel, te poţi alătura gata echipat sutelor de toboşari care se adună să înveţe mânuirea instrumentului de percuţie. Cursurile se pretează atât pentru cei  cu experienţă zero, cât şi pentru cei care au mai bătut tactul acasă cu lingura de lemn în cratiţă sau cu degetele la ghişeu. Alături de echipa de woodoo muzical, nişte băieţi la bustul gol sar pe o bandă elastică, încercând să menţină ritmul lovind cu capul în copaci. Aceştia merită nişte aplauze în plus, chiar sunt pro!

De la mic la mare, toată lumea participă cu frenezie. Chiar fetele minore de etnie romă care nu s-au calificat la Miss Piranda se pot antrena suplimentar aici, dansând din buric pe ritmul lasciv al celor care bat toba ţinută între picioare ca să-şi mascheze posibilele erecţii spontane.

Ne-am obişnuit ca prin parcuri să ne lovim de pensionari în baston şi de mame cu cărucior, printre care fac slalom cei cu rolele şi care-i umilesc atât pe unii cât şi pe alţii. Dar iată că o nouă eră, cea a Vărsătorului, răsare printre boscheţi şi poţi sta ore în şir admirând fete subţirele care-şi arată buricul sau tineri saltimbanci care cad în cap după ele. O febră orgiastică de mult uitată a balurilor veneţiene revine pe plaiurile mioritice. Miercurea.

Iniţiativa aparţine Asociaţiei Culturale Macaia. Nu ştim cum şi-au făcut publicitate, cert e că au avut succes. Puteţi să vă convingeţi şi singuri urmărind pe Youtube o scurtă demonstraţie de drumming:

http://www.youtube.com/watch?v=P_JRx6hUSQ8

 

P.S.: eu am făcut filmuleţul şi pozele

Noi poveşti cu animale

Ieri am fost din nou în Parcul Circului, unde am auzit ca ar fi fost cea mai toridă zi, cu un record de vreo 45 de grade, semn că soarele îşi face de cap (la el nu e deloc criză). Nu e de mirare că stăpânul unui câine de luptă îl punea pe acesta să aporteze din lac. 

Dresaj acvatic sau răcorire de urgenţă, cert e că patrupedul a dat un adevărat show, ducându-se după sticle de bere mai ceva ca cel mai înrăit alcoolist bucureştean. Stăpânul câinelui se plângea că animalul său de companie puţea îngrozitor când ieşea din lac. Oare ce se aştepta de la o baltă în clocot unde ţestoasele ce înotau vlăguite se găteau asezonate cu mătasea-broaştei? 

M-am întâlnit din nou cu patronul de ponei. Auzind că i-am trecut copitatul pe net m-a întrebat dacă nu pot să-i fac un site. Eu, ca să îl plimb cu vorba, l-am întrebat în ce scop. El mi-a zis că vrea să-şi facă reclamă la afacere, respectiv plimbatului copiilor prin parc cu mini-trăsura, căci fie că stă, fie că merge, poneiul toacă, adică trebuie să mânânce. Eu, uşor în derâdere, l-am întrebat de ce nu-i dă fân din parc, că iarba fusese pârjolită şi mirosea a parfum de fân îmbătător peste tot. El s-a simţit jignit: cum să-i dea poneiului fân cu seringi? În primul moment nu am înţeles. Dar se referea la cei care se drogau şi aruncau instrumentul în spaţiul verde. A trecut vremea când te drogai doar cu parfumul fânului!

Cel mai scump ponei din lume

Vroiam să vă ofer un articol relaxant despre un ponei simpatic din Parcul Circului, dar totul a luat o altă turnură în momentul când l-am întrebat pe stăpânul său cum îl cheamă. Barosanul, stând pe o bancă (cu şlapi de 2 lei) mi-a zis că îl cheamă Puiu.

Adevărul că părea un pui, dar avea 8 ani. Eu am zâmbit, pentru că numele îl făcea pe ponei şi mai drăguţ, iar proprietarul a adăugat imediat, observând reacţia mea vie, că este de vânzare. Eu m-am mirat în sinea mea, pentru că făcea bani frumoşi înhămându-l la o mini-trăsură şi plimbând copiii prin parc. Apoi a pronunţat preţul: 10.000 de euro. Totdeauna când oamenii vor să mă înşele – şi nu cu orice sumă, ci doar cu vreo 9.000 de euro în plus – eu mă gândesc că o face probabil din cauză că sunt foarte bine îmbrăcat şi par bogat. Totdeauna mă flatează orice tentativă de escrocherie împotriva mea. Nu ştiam cât costă un ponei, dar ştiam că un cal costă cam 1000 de euro, iar Puiu era cam bătrân ca să fie vandabil (başca). Nedorind să-l enervez pe brunetul de pe bancă, l-am luat pe de departe, că de ce nu-l vinde la un circ. El mi-a răspuns prompt, de parcă ar fi avut răspunsul pregătit, că circurile nu au bani şi preferă să cumpere din profitul lor slab toate gloabele. Oricum, ajuns acasă m-am uitat pe Google, iar un ponei se poate vinde chiar şi cu 400 de euro. Cumpăram o herghelie întreagă cu preţul cerut de şmenar. Chiar, cum ar fi să-mi fac în curtea vilei mele o fermă de ponei? Ar fi mai tare decât dacă mi-aş lua jeep!

Oricum, dacă mergeţi în Parc, nu are rost să-l furaţi pe Puiu. Nu face 10.000 de euro nici dacă îl furaţi cu tot cu stăpân!

Circul din Parcul Circului

Am fost duminică în parc. Deşi locuiesc aproape de Parcul Circului, nu prea îl frecventez, astfel încât nu-i cunosc toate secretele. Unul dintre punctele de atracţie pe care l-am descoperit abia acum este sala de fitness cu INTRARE GRATUITĂ.

NU daţi năvală! Nu este o sală în adevăratul sens al cuvântului, iar cele zece aparate care o compun sunt amplasate în aer liber, la dispoziţia tuturor.

Faza nostimă pe care vreau să vi-o povestesc a pornit de la faptul că fiecare aparat are o plăcuţă de avertizare pe care scrie cu litere îngroşate că copiii sub 13 ani nu au voie să le manevreze. Bineînţeles, doar copii de 4 ani se zbenguiau în locul respectiv, încurajaţi de părinţi, încurajarea fiind de fapt reciprocă, părinţii încercând şi ei să dea burta jos. La un moment dat, un domn în etate, isterizat de zgomotul produs de un ţânc care nu ştia să lucreze corect cu aparatul pe care încălecase, ca un pitic la volanul unei basculante, îl reclamă pe micul culturist la bodyguard. În timp ce îşi vedea în continuare de tracţiuni, îl ia la rost pe paznic şi-l somează să-i evacueze pe ăia mici care ocupă aparatele. Bodyguardul, îndulcind regulamentul, spune că şi copiii ar avea voie, dacă sunt însoţiţi de părinţi. Moşul nu se lasă şi-l cheamă pe şeful pazei. După vreo 5 minute se strâng cam toţi bodyguarzii din parc şi începe o dezbatere dacă copiii au sau nu au dreptul să folosească aparatele, mai ales că scrie explicit pe plăcuţă că ei nu au nevoie. Discuţia înflăcărată a durat vreo jumătate de oră, producându-se până la urmă o intimidare în masă a părinţilor cu odrasle pasionate de fitness, ei fiind forţaţi să-şi retragă copiii de la antrenament. Unii părinţi mai războinici au încercat să riposteze spunând că pe plăcuţe scrie şi că nu au voie să facă exerciţii cei cu hipertensiune (fără avizul medicului), iar moşul ăla precis are probleme cu tensiunea şi n-ar trebui să facă exerciţii nici el. Pe toată durata cât mi-am dezmorţit membrele, în loc să mă bucur de super-ofertă, am fost stresat nonstop de polemica sterilă care se iscase şi care nu s-a soldat din păcate cu nici o ciomăgeală, deşi toţi protagoniştii aveau muşchii umflaţi. 

Frumoasa din pădurea adormită (de criză)

Cine crede că cerşetorii dorm în continuare prin canale se înşeală! În România există cerşetori de lux, cu card bancar, care vin şi dorm în sediul băncilor... Băbuţa din imagine este desculţă, nu are bani de pantofi, dar posedă card, căci altfel nu poţi avea acces în holul ING, unde a intrat nestingherită, profitând de faptul că e noapte şi nu există bodyguarzi. Venise probabil să facă nişte depuneri, dar până una-alta şi-a depus capul pe masă. Dacă nu ar fi desculţă, ai deduce că-şi stoarce creierii să-şi amintească PIN-ul. 

Aşa cum spuneam, moda aurolacilor pitiţi în sistemul de canalizare a luat un nou avânt. Având în vedere că pe timp de criză economiile românilor se duc la canal, boschetarii consideră că bancomatele sunt noile canale unde trebuie să dispară din faţa societăţii, căci nu trece nici dracu' pe acolo! E un semn că cei desculţi şi oropsiţi vor moşteni ce-a mai rămas din comunism şi capitalism, respectiv praful de pe tobă.