Cu atâtea nevroze provocate de oraşul care i-a înnebunit pe toţi, mai trebuie să mergi şi la bioenergetician. Eu n-am dorit să merg la unul oarecare, ci la o celebritate în materie: Ildiko Balmuş. Doamna Balmuş, în caz că nu aţi urmărit OTV sau presa scrisă, şi-a început cariera copilă fiind. Pe când Ceauşescu nu făcuse cunoştinţă cu gloanţele, iar cei care au apucat acele vremuri cunosc bine acest amănunt, se întrerupea curentul foarte des, din motive de economie naţională. Bineînţeles, se întrerupea seara, când aveai nevoie de lumină. Totuşi, deşi micuţa Ildiko era surprinsă de pana de curent exact când îşi făcea lecţiile, ea nu se întrerupea din studiu. Fiind conştiincioasă, nu dorea să facă o pauză de la scris şi îşi continua munca ei de şcolar, chiar şi în cea mai deplină beznă. Părinţii se cruceau că fetiţa lor poate vedea mai bine ca o pisică pe întuneric şi au dus-o imediat la doctor, crezând că e ceva în neregulă cu ea. Apoi, în localitatea ardeleană a avut loc o crimă, iar Ildiko s-a dus din proprie iniţiativă la poliţie şi le-a spus cine e criminalul, respectiv nepotul victimei. Cei de la Secţie au crezut în primul moment că micuţa ar avea vreo implicare în crimă, din moment ce ei nu dezvăluiseră nimănui despre întâmplare şi, deci, nicio persoană nu ar fi trebuit să fie la curent cu evenimentul. Dar s-a dovedit că Ildiko avea dreptate, nepotul fiind criminalul, el recunoscându-şi până la urmă vina. De atunci, autorităţile comuniste au apelat de nenumărate ori la ea, ca la un oracol, solicitânu-i să le spună cine e criminalul, ca la un roman de Agatha Christie la care citeşti doar finalul, munca organelor de anchetă simplificându-se enorm, căci ştiau că fata nu dă greş. Dar, în loc de recompensă, Ildiko era ameniţată că dacă nu colaborează cu poliţia va fi aspru pedepsită. Dar micuţa prezicătoare avea o predilecţie în a face bine, dovedind şi mai târziu acest lucru, când s-a implicat din datorie civică în dezlegarea enigmei ţesute în jurul dispariţiei Elodiei, unde a ajutat la descoperirea uniformei pătate de sânge a soţului poliţist, bănuit că şi-ar fi omorât soţia. Soţul a negat că el şi-ar fi aruncat uniforma în acel loc, pretinzând că cineva din familie a încercat să-i însceneze ceva. Important e că era uniforma lui, iar Ildiko a indicat precis locul unde se afla, respectiv într-o râpă dintr-o pădure, unde nu ar fi descoperit-o nici dracul. Mai departe enigma legată de cazul Elodia îşi urmează cursul, căci Ildiko are familie, patru copii şi, vă daţi seama, nu-şi poate risca siguranţa personală luptând singură împotriva mafiei din această lume.
Eu m-am simţit mai bine şi numai strângând mâna acestei Agatha Christie autohtone, care nu are nevoie de imaginaţie pentru a-şi scrie romanele, ci de o capacitate pe care niciun scriitor de romane poliţiste n-o posedă şi anume CLARVIZIUNE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu